Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au descoperit ascunse în podeaua unui autoturism 1.600 pachete de țigări, de proveniență ucraineană.
Un cetățean ucrainean, în vârstă de 28 de ani, s-a prezentat sâmbătă în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țără, conducând un autoturism marca Citroen, înmatriculat în Polonia. Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat, în podeaua autoturismului, cantitatea de 1.600 pachete de ţigări, de proveniență ucraineană. Țigările au confiscate, iar șoferul a fost sancționat contravențional de către Biroul Vamal Siret cu amendă în valoare de 5.000 lei. Totodată, autoturismul a fost indisponibilizat în vederea confiscării, la finalizarea cercetărilor fiind dispuse măsurile legale care se impun.