Polițiștii de frontieră din cardrul Sesctorului Poliției Brodina au descoperit și confiscat, în cursul zilei de sâmbătă, țigări de contrabandă în valoare de peste 80.000 de lei.

Astfel, în jurul orei 08.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului a descoperit în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Ulma, patru colete abandonate care conțineau țigări de contrabandă de proveniență ucraineană.

Imagine

Coletele cu țigări de proveniență ucraineană au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.900 pachete cu țigări.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu luarea unor măsuri de cercetare și verificare a zonei.

Țigările, în valoare de 80.730 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat .

Articolul precedentPrognoza meteo de Crăciun și Revelion. Temperaturile ajung în unele zone chiar și la 20 de grade
Articolul următorGrinch a ajuns și la Vatra Dornei. Un brad împodobit de elevii unei școli a fost lăsat fără jucării FOTO