Un tânăr din județul Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii din Bistrița-Năsăud l-au depistat, joi dimineața, conducând un autoturism, pe DN 17, deși se afla sub influența drogurilor. Fiindcă se știa cu musca pe căciulă, tânărul a încercat să fugă de polițiști, însă a fost prins rapid.

 

În această dimineață, în jurul orei 02.00, în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, polițiștii din Bistrița au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Suceava și care rula cu viteză peste limita legală.

„Autoturismul a fost oprit pe Drumul Național 17, iar la volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Ciocănești, județul Suceava. În autoturism au fost identificați încă trei pasageri cu vârste cuprinse între 18-26 de ani, toți din Suceava. În momentul în care i s-a solicitat să coboare pentru a fi testat, conducătorul auto a fugit, fiind prins și imobilizat de polițiști, în scurt timp.

A fost condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița, unde a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanțelor Cocaină, Metamphetamină și Cannabis. Ulterior, i-au fost recoltatate probe biologice în vederea determinării cu exactitate a substanțelor consumate. De asemenea, a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea legislației rutiere, cuantumul sancțiunii fiind de 1.305 lei”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Bistrița, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul savârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

 

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentCe spune Biblia despre poziţiile sexuale şi preludiu? Fragmentele care te vor pune pe gânduri
Articolul următorGabriel Oprea, solicitare către Vasile Dâncu pentru rezolvarea situației pensiilor: „Militarii sunt adevăraţii ambasadori ai imaginii României în lume”