Suceveni răniți într-un accident pe raza județului Cluj, duminică seară. Șoferul care a provocat accidentul s-a sinucis.
Un bărbat, de 51 de ani, din Dej, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 1C-E576, în afara localității Gherla, având direcția de deplasare dinspre Dej spre Cluj-Napoca, pe fondul nepăstrării unei distanțe suficiente faţă de autovehiculul care circula în fața sa, condus de către un bărbat, de 43 de ani, din Suceava, a intrat în coliziune cu acesta și l-a proiectat pe sensul opus.
Astfel, autoturismul suceveanului a intrat în coliziune cu un autovehicul condus din sens opus, de către un bărbat, de 42 de ani, din Gherla.
Ulterior, autoutilitara a lovit și un autoturism condus regulamentar de către un tânăr, de 24 de ani, din Mediaş, județul Sibiu, pe direcția Dej înspre Cluj-Napoca.
Imediat după producerea accidentului, conducătorul autoutilitarei a fugit de la fața locului.
În urma accidentului cinci persoane au fost rănite(doi conducători auto și trei pasageri- printre care o minoră de șapte ani). Victimele au fost transportate la spital.
Bărbatul care a provocat accidentul a fost găsit spânzurat pe raza localităţii clujene Buneşti.
Sursa: realitateadecluj.net