Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, în data de 19 aprilie, într-o ședință în care a analizat evoluția epidemiei cu noul coronavirus în localitățile din județ și a luat noi decizii prin Hotărârea nr. 110 din data de 19.04.2021.

Potrivit acestei Hotărâri, municipiul Suceava oficial a revenit în scenariul verde, având în prezent o rată de infectare de 1.17 la mie.

Totodată, începând cu 20 aprilie, municipiul Vatra Dornei iese din scenariul roșu și intră în cel galben după ce incidența cazurilor de Covid-19 a scăzut la 1.82 la mie.

Pe lângă asta, CJSU a hotărât că începând cu 21 aprilie, comuna Fântâna Mare intră pentru 14 zile în scenariul galben având o rată de infectare de 1.54 la mie.

La rândul său, comuna Dorna Arini va rămâne încă 14 zile în scenariul roșu, având 3.07 cazuri la mia de locuitori.

Prin aceeași Hotărâre au fost anulate restricțiile complimentare scenariului roșu pentru comuna Coșna, unde incidența a coborât sub 4 la mie, fiind în prezent de 3.41 la mie.

Restricțiile caracteristice scenariului galben:

  • Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 22:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri.
  • Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00-22:00.
  • Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Restricțiile caracteristice scenariului roșu:

  • Organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă.
  • Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 22:00.
  • Pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
  • Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.
  • Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentRomânia în realitate, invitat IULIAN FOTA
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 191. Marele Darius a dispărut. Vedetele Playboy, în alertă!