Încă 35 de cazuri noi de rujeolă au fost confirmate în ultimele cinci zile, în județul Suceava, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

În perioada 10 – 14 februarie au fost raportate încă 53 de cazuri nou confirmate în cinci județe, cele mai multe dintre acestea fiind raportate în județul Suceava.

Astfel, în județul Suceava au fost raportate 35 de cazuri, în Caraș Severin și Timiș câte șase, Brașov – cinci și Arad – un caz.

Potrivit CNSCBT, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 14 februarie este 19.381, din care 64 de decese.