Doi soți au fost răniți, marți seară, după ce s-au răsturnat cu ATV-ul. Incidentul a avut loc pe un drum forestier din orașul Gura Humorului.

Un bărbat de 36 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea ATV-ul, pe drumul forestier Pârâul Bocanci, având direcția de deplasare spre strada Toaca, întrucât nu a adaptat viteza la condițiile de drum, curbă la stânga, drum de pietriș în pantă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a lovit malul din partea stângă a drumului și s-a răsturnat, după care a părăsit drumul la dreapta, răsturnându-se în liziera pădurii.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară bărbatului și a soției acestuia, pasageră pe locul din dreapta față. Femeia de 29 de ani, din municipiul Suceava, a fost transportată la Spitalul Județean Suceava.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Articolul precedentBătrână accidentată în pădure, căutată de salvamontiști, pompieri și jandarmi
Articolul următorRădăuți. Două autoturisme au intrat în coliziune, unul dintre ele s-a răsturnat FOTO