A fost semnat miercuri, 22 decembrie 2021, Ordinul Comun al ministrului Transporturilor și Infrastructurii și ministrului Lucrărilor Publice și Administrației, prin care este aprobată schema de ajutor de stat pentru aeroporturile cu un trafic anual cuprins între 200 de mii și 3 milioane de pasageri.

Prin aprobarea acestui Ordin se va asigura astfel acoperirea deficitului de lichidități cu care se confruntă un număr de 7 aeroporturi din România, din cauza crizei generate de pandemia COVID 19.

Vorbim aici de Aeroportul Internațional “Avram Iancu” din Cluj, Aeroportul Internațional Iași, Sibiu, Craiova, Aeroportul Internațional “George Enescu” din Bacău, Aeroportul Internațional “Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și de Aeroportul Internațional “Traian Vuia” din Timișoara. Valoarea totală a bugetului schemei de ajutor de stat este de până la 51,5 milioane de lei.

Schema de ajutor de stat a fost autorizată de către Comisia Europeană, în data de 13.12.2021. Sumele pot fi utilizate pentru achitarea facturilor restante, ceea ce va aduce la echilibrarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale respectivelor aeroporturilor.

Aeroportul “Traian Vuia” din Timișoara, aflat sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), poate primi până la 9 milioane de lei, bani alocați prin bugetul MTI. Astfel, anul viitor, Aeroportul “Traian Vuia”, din Timișoara, va putea să își continue activitatea la standardele specifice de siguranță, securitate și de calitate a serviciilor.

Informații suplimentare:

Guvernul României a primit din partea Asociației Aeroporturilor din România cererea de acordare a unui sprijin financiar, pentru aeroporturile care în anul 2019 au înregistrat un trafic mai mare de 200.000 de pasageri și mai mic de 3 milioane de pasageri, respectiv Bacău, Cluj, Craiova, Iași, Sibiu, Suceava, Timișoara și care în prezent se confruntă cu dificultăți majore cauzate de nivelul scăzut al traficului și implicit al veniturilor în perioada iulie 2020 – decembrie 2021.

Facem precizarea că aeroporturile din Cluj, Iași, Sibiu, Suceava, Craiova și Bacău funcționează ca regii autonome de interes regional, în subordinea județelor, în timp ce aeroportul din Timișoara este organizat ca societate pe acțiuni la care statul, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, deține 80% din pachetul de acțiuni.

În raport cu solicitarea Asociației Aeroporturilor din România, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședința din data de 04.10.2021, Memorandumul cu tema: Acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care administrează aeroporturile care în anul 2019 au înregistrat un trafic de pasageri mai mare de 200.000 de pasageri și mai mic de 3 milioane pasageri, pentru depășirea dificultăților financiare cu care se confruntă, cauzate de criza generată de pandemia COVID-19, în baza art. 107 alin.(3) lit. b) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și a Cadrului temporar pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei pandemii de COVID-19, promovat de Comisia Europeană, care prevede un buget total de 51.544 mii lei, pentru operatorii economici care administrează aeroporturile mai sus menționate.

Întrucât măsura de sprijin reprezintă ajutor de stat, aceasta este supusă obligației de notificare la Comisia Europeană, în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. (3) din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene.

În acest sens, intenția statului român de a acorda un ajutor de stat operatorilor economici care administrează aeroporturile care în anul 2019 au înregistrat un trafic mai mare de 200.000 de pasageri și mai mic de 3 milioane pasageri, pentru depășirea dificultăților financiare cu care se confruntă, cauzate de criza generată de pandemia COVID-19, a fost pre-notificată Comisiei Europene.

În data de 18.11.2021, Comisia Europeană a invitat autoritățile române să transmită notificarea formală, în vederea autorizării schemei de ajutor de stat. Aceasta a fost transmisă, validată și înregistrată de Comisia Europeană în data de 25.11.2021.

Suma autorizată de Comisia Europeană va fi alocată prin bugetele ordonatorilor principali de credite, consiliile județene pentru aeroporturile regionale și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru Societatea Națională Aeroportul Internațional Traian Vuia – Timișoara, cu respectarea prevederilor deciziei de autorizare a schemei de ajutor de stat.

 
 
Articolul precedentCCR anunță că RESPINGE decizia CJUE de a respecta Dreptul european. MOTIVUL: Trebuie revizuită Constituția României
Articolul următorMinisterul Finanțelor prelungește finanțarea antreprenorilor români prin Programul IMM Invest