Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri dimineață pe DN 2H, pe raza localității Putna. Un tânăr și-a pierdut viața iar altul a fost grav rănit. Șoferul care a provocat accidentul era beat.

Un tânăr de 24 de ani, din localitatea Putna, conducea autoturismul VW Golf, în autoturism aflându-se un pasager de 29 de ani, tot din localitate.

La un moment dat, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers, a revenit apoi pe sensul său, după care a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice, apoi cu un gard din plasă și în cele din urmă cu gardul unui imobil, autoturismul oprindu-se în curtea imobilului respectiv.

Imagine

În urma accidentului  tânărul de 29 de ani și-a pierdut viața în timp ce șoferul a fost grav rănit.

Conducătorul auto a fost examinat de cadrele medicale sosite la locul accidentului și apoi transportat de o ambulanță la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, plăgi excoriate frontale, contuzie coloană cervicală”, după care a fost transferat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații de specialitate. La locul accidentului acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Imagine

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de: „ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articolul precedentMedalii de aur și argint obținute de USV la Salonul Internațional de Inventică din Croația
Articolul următorFacultatea de Silvicultură Suceava, război deschis cu RNP Romsilva pe tema recrutării inginerilor silvici stagiari