sursă foto wkyt.com

O fetiță în vârsta de doar trei ani a fost ucisă de unchiul său. Emanuel Futur, un sucevean în vârstă de 33 de ani, locuia împreună cu familia surorii sale în Statele Unite, în  Clinton County.

El este acuzat că a luat viața nepoatei sale, Josephine B, unul dintre cei nouă copii ai surorii sale.

Bărbatul a intrat sâmbătă dimineață în camera în care se aflau cinci dintre nepoții săi și i-a tăiat gâtul fetiței de trei ani. Tatăl micuței, Benjamin B,  a auzit țipete prin dispozitivul de supraveghere montat în camera fetiței și a venit într-un suflet. Acesta și-a găsit copila cu gătul tăiat și pe cumnatul său cu cuțitul în mână. Agresorul l-a tăiat și pe Benjamin, dar ceilalți patru copii care erau în cameră nu au fost răniți.

Fetița a fost transportată la spital pentru operație dar din nefericire aceasta a murit a doua zi.

Suceveanul a fost arestat și va fi judecat în curând pentru crimă de gradul I.

Articolul precedentPolițiștii locali suceveni vor dona sânge în cadrul unei acțiuni umanitare
Articolul următorFOTO Călătorii gratuite cu un minibus electric aflat în teste la Suceava