În data 20.12.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 124.700 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 34.600 mijloace de transport (dintre care 13.200 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 77.500 persoane cu 18.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.200 persoane cu 15.800 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate frontiere au fost:

  • Frontiera cu Ungaria – aproximativ 50.400 de persoane şi 18.000 de mijloace de transport;
  • Frontiera aeriană – aproximativ 40.300 de persoane;
  • Frontiera cu Moldova – aproximativ 15.300 de persoane şi 4.900 de mijloace de transport;
  • Frontiera cu Bulgaria – aproximativ 13.200 de persoane şi 8.500 de mijloace de transport.

Având în vedere perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, valorile de trafic prin punctele de frontieră sunt în continuare crescute faţă de o perioadă normală (40%).

Ca urmare a acestui fapt, Poliția de Frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere şi se vor aplica gradual măsurile de fluidizare a traficului dispuse încă de la începutul acestei perioade.

Recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Reamintim că, din data de 20.12.2021 a intrat în vigoare obligativitatea completării Formularului Digital pentru toate persoanele care intră în România. Formularul se completează online şi nu trebuie tipărit, el fiind citit automat de dispozitivele noastre, în interval de câteva secunde, fără a afecta timpul de aşteptare la controlul de frontieră.

Recomandăm ca formularul digital (PLF) să fie completat anterior prezentării la control de frontieră în punctul de trecere. În situatia în care o persoană se prezintă în punctul de trecere a frontierei fără formularul digital completat, acesteia i se permite intrarea în ţară şi are obligaţia de a-l completa într-un termen de 24 de ore.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 34 fapte ilegale (25 infracţiuni şi 9 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 18.300 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 5.200 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 8 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 13 cetăţeni români din diferite motive legale.
Articolul precedentBugetul de stat ajunge, astăzi, în Parlament: Care este CALENDARUL dezbaterilor
Articolul următorCu MASCA la colindat și testare înainte să mergem la bunici – Recomandările lui Raed Arafat