Personalul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava a ținut, miercuri, un moment de reculegere în memoria colegului lor răpus de coronavirus.

La ora 12.00 au fost pornite sirenele și luminile ambulanțelor și angajații, care au rămas pe baricade ( neizolați la domiciliu sau confirmați cu COVID 19), au ieșit din sediu și s-au rugat pentru Cristian Stupiuc. Sirenele au sunat chiar în momentul în care ambulanțierul a fost înmormântat la Salcea.

Colegii bărbatului sunt împietriți de durere și au vorbit despre devotamentul acestuia față de oameni și pasiunea față de meserie. Cristian Stupiuc a lucrat pentru SAJ Suceava timp de 25 de ani, la fel ca și tatăl său.

Ambulanțierul a prezentat simptomatologie COVID 19 în data de 24 martie. El a fost testat și a primit rezultatul pozitiv în data de 30 martie, dar a refuzat să fie internat la spital. Acesta a luat tratament acasă dar, din nefericire, în cursul zilei de marți, 7 aprilie, starea lui de sănătate s-a agravat și a decedat la domiciliu.

Potrivit lui Alexandru Lăzăreanu, șeful SAJ Suceava, bărbatul a luat virusul de la un pacient care nu declarase că s-a întors dintr-o țară de risc.

Cristian Stupiuc avea doar 53 de ani.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Articolul precedent1430 de suceveni confirmați cu noul coronavirus
Articolul următorSpitalul Municipal Rădăuți va prelua cazurile ușoare de COVID 19