foto arhivă

Un bărbat de 75 de ani a murit luni seara, după ce a fost strivit de un tractor. Tragedia s-a produs pe un drum comunal de pe raza localității Plutonița, oraș Frasin. Bărbatul,în timp ce conducea tractorul,  a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu roata într-un mal din pământ, după care, s-a răsturnat pe partea carosabilă. Mortorii au sunat la 112, la fața locului intervenind pompierii de la Detașamentul Gura Humorului cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță B2 dar și un echipaj SAJ. Bărbatul a fost scos de sub utilaj în stare de inconștiență și au fost aplicate manevre de resuscitare. Din nefericire, acesta nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul.

Articolul precedentFOTO O mașină în care se aflau patru copii și mama lor s-a răsturnat la Milișăuți
Articolul următorBărbat filmat de camera de supraveghere în timp ce fură dintr-un autoturism VIDEO