Rezultatele de la Bacalaureat 2020 au fost publicate, iar listele arată că sunt 232 de medii de 10 la această sesiune. În total au fost înscrişi 155.639 de absolvenţi de clasa a XII-a. Acesta este cel mai mare număr de medii de 10 obţinute la Bacalaureat în ultimii 16 ani, potrivit datelor oficiale analizate de Edupedu.ro.

În județul Suceava 13 absolvenți de liceu au obținut media zece la examenul de Bacalaureat. 

Este vorba despre patru elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, trei de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, trei de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, și câte un elev de la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus și Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni.

La nivel național, anul trecut au fost 224 de medii de 10, iar în 2018 – 132.

În plus, cei care au avut în toate clasele de liceu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.

Bonus, elevii care iau media 10 la Bacalaureat anul acesta primesc abonamente gratuite la festivalurile Neversea și UNTOLD de anul viitor, iar candidații care promovează examenul primesc vouchere de 10-20 de euro.

Rezultate Bacalaureat 2020 – S-au afișat rezultatele de la examenul de Bacalaureat 2020. VERIFICA CE NOTA AI LUAT AICI.

Astăzi, dar după ora 16:00, elevii care nu vor fi mulțumiți de notele primite vor putea depune și contestațiile. Acestea urmează să fie soluționate în perioada 1-4 iulie, iar rezultatele finale, după contestații așadar, vor fi afișate pe 5 iulie.

În acest an, din cauza regulilor GDPR, Ministerul Educației a decis ca rezultatele la Bacalaureat 2020 să fie anonimizate. Fiecare elev a primit, în ziua examenului de BAC 2020, un cod unic. Acesta va fi introdus AICI și, astfel, elevul va afla ce rezultat a avut la examenul de Bacalaureat 2020.

Din cei aproximativ 155.000 de candidați înscriși la examenul de Bacalaureat 2020, mai bine de 17.000 sunt din București. VEZI AICI NOTELE la BAC 2020, conform edu.ro

Pentru restul județelor, procedura este aceeași: fiecare elev accesează ACEST LINK și, pe baza codului unic primit, va afla REZULTATE BAC 2020.