PSD Suceava o votează pe Viorica Dăncilă pentru că „a dovedit profesionalism și calități de lider”

Cei 106 delegați din partea filiei PSD Suceava la congresul național al partidului au fost mandatați să o voteze pe Viorica Dăncilă pentru funcția de președinte.

Vineri, 21 iunie 2019, la Rădăuți, Conferința Extraordinară a PSD Suceava a validat Comitetului Executiv Județean și a ales delegațiii pentru Congresul Extraordinar al PSD din 26 iunie. Proporțional cu numărul de membri, Organizației PSD Suceava îi revin un număr de 106 delegați. Lucrările conferinței, conduse de deputatul Eugen Bejinariu, s-au finalizat cu adoptarea unei rezoluții prin care cei 106 delegați sunt mandatați să o susțină prin vot pe Viorica Dăncilă pentru funcția de președinte al PSD.

„Considerentele care au stat la baza acestei decizii au fost determinate de profesionalismul prin care d-na Viorica Dăncilă a gestionat mandatul președinției Consiliului Uniunii Europene ce a revenit României și prin modul prin care dumneaei și-a demonstrat capacitățile de lider în ultimele trei săptămâni”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Suceava.

Articolul precedentFemeie găsită moartă în casă. Nu mai fusese văzută de vecini de două zile
Articolul următorZiua Universală a Iei celebrată la Hanul Domnesc Suceava