Proiectul pentru „Strada Zebrelor”, avizat de Poliție, prevedea șase treceri de pietoni

Proiectul tehnic pentru modernizarea străzii Bogdan Vodă din Suceava, supranumită „Strada Zebrelor”, prevedea șase treceri de pietoni.

Pe strada Bogdan Vodă din cartierul Zamca al municipiului Suceava au fost amenajate nouă treceri de pietoni pe o distanță de 300 de metri. Marcajele rutiere au fost realizate după modernizarea străzii. Numeroasele treceri de pietoni au stârnit stupoarea localnicilor. Arterei i se spune acum „Strada Zebrelor”.

Conform proiectului tehnic consultat de reporterii Realitatea de Suceava pe stradă ar fi urmat să fie amenajate doar șase treceri de pietoni. Constructorul a marcat trei treceri în plus fără vreun document care să le prevadă. În plus, la unele zebre nu au fost realizate rampe pentru accesul de pe trotuar pe carosabil.

În total, documentația tehnică prevede marcaje rutiere longitudinale de 900 de metri liniari.

Totodată, conform documentației tehnice trotuarele erau prevăzute cu o lățime de 75 de centimetri. În realitate, în unele zone trotuarele au doar 40 de centimetri lățime.

Proiectul tehnic a fost realizat de SC Sibiel Com SRL Suceava. Proiectul a fost avizat de Poliția Suceava prin semnătura ofițerilor Florin Constantin Poienari și Laurențiu Hermeniuc. Lucrările au fost executate de SUCT SA Suceava. Dirigenția de șantier a fost asigurată de SC Anandre SRL Șcheia.

Din partea Primăriei Suceava, de monitorizarea proiectului răspunde Direcţia generală tehnică şi de investiţii, condusă de Florin Cerlincă și aflată în subordinea directă a viceprimarului Marian Andronache.

Articolul precedentGrevă generală la Mina de uraniu Crucea din Suceava
Articolul următorUn preot beat a provocat un grav accident rutier și a fugit de la fața locului. O femeie a murit și o alta a fost rănită VIDEO