Temperaturile se vor situa în jurul valorii de 30 de grade în mai toate regiunile țării, în următoarele două săptămâni. La munte, aerul va fi mai respirabil, cu temperaturi maxime care vor ajunge la 23 de grade.

 

Transilvania
Vremea va fi în general călduroasă în primele 3 zilei ale intervalului, când media regională a temperaturilor maxime se va situa peste 30 de grade, apoi la mijlocul săptămânii se va răcori ușor spre valori în medie de 28 de grade. Și în această regiune în perioada 15 – 19 august sunt prognozate maxime ce vor ajunge, în general, la 31 – 32 de grade, iar apoi la începutul ultimei decade de august, tendința va fi de scădere ușoară. Minimele termice nu vor avea variații semnificative, acestea urmând a se încadra într-un ecart mediu de 12 – 15 grade. Se vor semnala ploi de scurtă durată și descărcări electrice, însă probabilitatea ca astfel de fenomene să fie pe arii mai extinse va fi mai ridicată după 19 august.

 

Moldova
În prima zi a intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime, în medie, de 32 – 33 de grade, apoi până în 14 august, vremea se va răcori ușor, iar media regională a maximelor se va situa între 27 și 30 de grade. O nouă încălzire este estimată pentru perioada 15 – 19 august, când vremea va fi din nou călduroasă în mare parte a regiunii, cu maxime, în medie de 30 – 31 de grade. Valorile minime vor fi de 17 – 19 grade la începutul perioadei, dar vor scădea spre 14 grade în 13 și 14 august, apoi se vor situa în jurul valorii de 16 grade. Averse locale se vor semnala în perioada 9 – 12 august şi cu o probabilitate destul de ridicată și după 16 august.

 

La munte
Vremea va fi caldă cu o medie a valorilor maxime pentru întreg spațiul montan de 20 – 23 de grade și minime, în general, între 11 și 14 grade. Valori ușor mai scăzute sunt posibile în 13 și 14 august, când prognoza indică maxime, în medie de 18 – 19 grade și minime în jur de 9 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată pe parcursul intervalului, însă ploile se vor semnala pe alocuri, în general, în timpul după-amiezelor.

Articolul precedent5 zile are interzis să se mai apropie de soție! Vezi motivul
Articolul următorA crescut numărul accidentelor grave și agresivitatea la volan- Poliția pregătește noi sancțiuni