Astăzi, cerul va fi noros şi temporar se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Transilvaniei şi în zonele montane înalte, unde se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, mixte în Maramureş, şi predominant sub formă de ploaie în restul teritoriului. 

Cantităţile de precipitaţii, local vor fi însemnate îndeosebi în estul teritoriului şi la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde se vor depăşi 10…15 l/mp. Pe arii în general restrânse, la începutul intervalului, în sud-est vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în special la altitudini mari. 

Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 8 grade, mai ridicate în sudul litoralului spre valori de 10…11 grade.

In Bucuresti, cerul va fi noros şi temporar va ploua, iar la începutul intervalului probabilitatea pentru depuneri de polei va fi ridicată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade.

La munte, vremea se va menţine închisă şi temporar se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi mixte, exceptând Carpaţii Orientali şi zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Occidentali unde va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Local, cantităţile de precipitaţii vor fi însemnate în masivele nordice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste, unde rafalele vor depăşi 60-70 km/h, spulberând zăpada. Izolat va fi polei. Valorile termice vor fi în scădere. 

Articolul precedentReportaj EXCLUSIV | Crăciun în cel mai fierbinte punct al Europei! Ucraina, 8 ani sub amenințarea războiului cu Rusia
Articolul următorCele mai emoționante mesaje de Sfântul Ștefan, sărbătorit astăzi