Vineri, 19.03.2021, în jurul orei 14.20, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, o persoană de sex feminin, cu dublă cetăţenie româno-ucraineană C.A., în vârstă de 32 de ani, ca şi pasager într-un microbuz înmatriculat în Ucraina.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale femeii, cantitatea de 930 pachete cu ţigarete, de provenienţă ucraineană.

Țigaretele în valoare de aproximativ 1.400 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional de către Biroul Vamal Siret cu amendă în valoare de 6.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentCazul incredibil de la „Sf. Pantelimon” din Capitală ajunge în Parlament. Anunțul – făcut de deputatul Emanuel Ungureanu la „Legile puterii”
Articolul următorPagină de Facebook dedicată concursurilor pentru funcţii publice