Un sucevean de 50 de ani a fost prins cu țigări fără acte în parcarea unui supermarket de pe raza municipiului Rădăuți. Țigările în valoare de aproape 25.000 lei au fost confiscate.

Astfel, lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, pe timpul unei misiuni specifice în zona de responsabilitate, au observat în parcarea supermarketului respectiv, o persoană în timp ce încărca într-un autoturism marca Audi A4, mai multe sacoșe voluminoase cu inscripția duty-free.

Persoana în cauză, identificată ca fiind Vasile C., domiciliată pe raza județului Suceava, nu a putut prezenta documente de proveniență asupra mărfii, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acesteia la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii sacoșelor a rezultat cantitatea de 2.098 pachete țigări, în valoare de aproximativ 24.500 lei.

Țigările și autoturismul în valoare de 6.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, respectiv pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Articolul precedentȘoferiță beată și fără permis, prinsă de polițiștii suceveni după o urmărire în trafic
Articolul următorUn bărbat a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni