Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că se alătură protestului pentru autostrăzi şi îndeamnă şi alţi primari să întrerupă activitatea pentru 15 minute în 15 martie.
„Eu voi fi primul dintre cei care vor opri activitatea pentru că trebuie să atragem atenţia asupra necesităţii construirii de autostrăzi. Nu numai Autostrada A8 este importantă, Autostrada Moldova, ci toată ţara are nevoie de reţea de autostrăzi, pentru că avem nevoie să ne dezvoltăm în primul rând”, a spus MIhai Chirica la Digi FM.
Primarul Iaşiului îi îndeamnă şi pe alţi primari, indiferent de culoarea politică, să se alăture acestui demers iniţiat de un om de afaceri din Suceava.
„Nu numai că-i îndemn, îi şi rog, în acelaşi timp, să facă acest lucru nu pentru faptul că vrem să dăm în cap unei formaţiuni sau alteia politice, pentru că lipsa autostrăzilor se perpetuează de ani de zile. Trebuie să facem mai mult (…) Ieşirea în stradă este o soluţie pentru că, până la urmă, frica faţă de mişcările de masă va determina o altă abordare”, a mai declarat Mihai Chirica.
Vineri, 15 martie, la ora 15.00, mai multe companii din țară vor întrerupe activitatea pentru a atrage atenția cu privire la faptul că România are nevoie de autostrăzi. Protestul a primit un larg sprijin la nivel național după ce un om de afaceri din Suceava a construit simbolic primul metru de autostradă din Moldova, pe un teren arabil situat pe marginea DN2, între Suceava și Cumpărătura.