Preotul care, beat fiind, a accidentat mortal o femeie, a rănit grav o alta și a fugit de la fața locului a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Apetrei George, în vârstă de 37 de ani, preot  la parohia „Sf. Mucenic Gheorghe” din Mitocu Dragomirnei, a izbit violent cu mașina cele două femei, de 40 și 59 de ani, ambele din Mitocu Dragomirnei.

Victimele  se întorceau de la serviciu acasă, ele fiind angajate ale Spitalului de Recuperare Neuropsihică din localitate. Accidentul a avut loc marți seara pe DJ 208, din comuna Mitocu Dragomirnei.

Bărbatul a fugit de la fața locului și polițiștii au găsit vehiculul implicat în accident chiar în curtea acestuia.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma impactului violent, femeia de 40 de ani, mamă a doi copii, a murit la scurt timp iar cealaltă a ajuns rănită la Spitalul Județean Suceava.

 

 

 

 

Polițiștii au  întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”.

Preotul a fost reținut în noapte de marți spre miercuri pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

În cursul zilei de miercuri acesta a fost prezentat în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă. Instanța a decis arestarea pentru 30 de zile a bărbatului.

Articolul precedentO femeie și fetița ei de un an și șase luni, spulberate pe trecerea de pietoni. Momentul impactului a fost filmat VIDEO
Articolul următorTânăr din Fălticeni căutat de familie, după ce a dispărut de acasă