Polițiștii au tras pe dreapta 15 mașini folosite pentru taximetrie ilegală, în luna septembrie

15 mașini folosite pentru taximetrie ilegală au fost indisponibilizate de polițiștii suceveni în cadrul acțiunilor din luna septembrie.

Poliţiştii suceveni au intensificat acţiunile de verificare a legalităţii transportului rutier de persoane, având în vedere că nerespectarea legislaţiei în acest domeniu poate avea consecinţe din cele mai grave. Defecţiunile tehnice ale vehiculelor și nerespectarea legislaţiei rutiere de către şoferii care desfăşoară în mod ilicit activităţi de transport public de persoane pun în pericol siguranţa cetăţenilor care plătesc sume de bai pentru a ajunge la destinaţie în siguranţă, dar care nu conştientizează riscurile la care se expun.

Acțiunile s-au întins pe întreaga durată a lunii septembrie. În total, au fost controlate 4.329 de autovehicule. La acțiune au participat zilnic, în medie 27 de polițiști rutieri și 40 de polițiști de ordine publică. Au fost testați cu aparatul etilotest 1.181 de conducători auto și au fost reținute trei permise de conducere unor șoferi care efectuau transport ilegal de persoane. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale, la acte normative care reglementează legalitatea transportului de persoane.

Totodată, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare și au fost indisponibilizate 15 autoturisme folosite de „pirații rutieri”.

„Solicităm cetăţenilor să sesizeze de îndată astfel de practici neautorizate şi care dăunează în mod grav atât mediului legal de afaceri dar şi siguranţei rutiere”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu.

Articolul precedentA început sezonul furturilor de culturi agricole. Polițiștii au intensificat controalele
Articolul următorFC Botoșani II – Foresta Suceava: 4-1