Un bărbat de 75 de ani, din comuna Siminicea, și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină de la Delgaz, care dădea cu spatele.

Accidentul a avut loc pe DJ 208 B, pe raza localității Siminicea, luni dimineață. Un bărbat de 26 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, nu s-a asigurat corespunzător, moment în care, a surprins şi accidentat mortal bătrânul, aflat în  calitate de pieton în spatele vehiculului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii  infracțiunii de „ucidere din cupă”.

Articolul precedentIncendiu pus intenționat la o gospodărie din Bosanci VIDEO
Articolul următor15 autobuze electrice vor ajunge la Suceava până la sfârșitul anului