Peste 9.200 de apeluri la numărul unic 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare şi neglijare a copilului, s-au înregistrat în primele două săptămâni de la lansarea sa, pe 5 ianuarie.

 

Dintre cele 9.265 de apeluri, 6.196 au fost de verificare a funcţionalităţii numărului, se arată într-un comunicat transmis Agerpres de Mădălina Turza, consilier de stat în Cancelaria premierului Nicolae Ciucă.

Echipele mobile ale direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului au efectuat 81 de „misiuni de urgenţă” pe teren.

Totodată, potrivit sursei citate, 1.706 de situaţii de risc la adresa copiilor au fost soluţionate prin consiliere, referire către servicii de specialitate, mediere sau intervenţie în regim de urgenţă.

La nivel naţional sunt în lucru 1.804 de cazuri, fiind în derulare anchete sociale, monitorizări, servicii de consiliere şi intervenţie.

De asemenea, în aceeaşi perioadă operatorii call-center din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului au efectuat 3.813 de reapelări şi transferuri către specialişti pentru consiliere ori echipe mobile pentru rezolvarea situaţiilor sesizate.

Principalele probleme semnalate de copiii şi adulţii care au apelat numărul 119 vizează abuzul fizic, emoţional, sexual, neglijarea, bullying şi cerşetorie. La acestea se adaugă o serie de sesizări sau solicitări de informaţii în legătură cu diferite drepturi ale copiilor: tutela, eliberarea actelor de identitate, dreptul la pensie alimentară, alocaţie etc.

Numărul unic 119 beneficiază de o infrastructură tehnică complexă şi de resurse umane. La nivelul fiecărui judeţ, în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului există un birou de operatori call-center care funcţionează în regim de permanenţă. Peste 100 de specialişti – psihologi, asistenţi sociali – fac parte din echipele mobile de intervenţie, iar apelurile telefonice beneficiază de localizare, identificare şi înregistrare.

Articolul precedentJaf într-o cafenea din Suceava: hoțul a dat atacul cu o brichetă-pistol
Articolul următorTransparency International: România, în continuare în primele trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană. Care este domeniul cel mai VULNERABIL