Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, luni, că în acest an vor fi turnate covoare asfaltice pe 70 de kilometri de drumuri județene.

Astfel, lucrările de reparații la drumurile județene vor începe chiar în această săptămâna.  Flutur a precizat că prioritățile sunt drumurile de la Suceava la Dolhasca și de la Stulpicani la Ostra.

„De săptămâna asta, chiar dacă încă vremea se anunță capricioasă, lucrările de reparații încep, cu frezare și chiar covoare asfaltice. Zonele grele sunt aici pe drumul Suceava – Dolhasca,  pe anumite porțiuni vom face reparații. Chiar începând de astăzi, sau de mâine, vor apărea imediat covoare asfaltice, pentru că drumurile nu arată foarte bine. De asemenea și în zona de munte s-a frezat, la Moldovița, unde avem niște porțiuni care în urma acestei ierni nu arată foarte bine. Se lucrează și pe ruta Stulpicani – Ostra, unde aștept să scot la licitație întreaga porțiune de drum. Dar până atunci vom face niște plombări pentru că drumul arată destul de rău. Avem lucrări și în alte zone din județ. Am cerut să se deschidă cât mai multe fronturi de lucru.Au și utilaje speciale pentru plombări. Anul acesta, Consiliul Județean Suceava va avea lucrări destul de multe pe covoare asfaltice, undeva la peste 70 de kilometri”, a declarat Flutur.

Articolul precedentIncendiu de proporții la o gospodărie din Râșca FOTO
Articolul următorPremii importante obținute de USV la Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT FOTO