Peste 380.000 de țigarete de contrabandă indisponibilizate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Bistrița-Năsăud. Doi soți din Beclean și un tânăr din Suceava au fost reținuți pentru 24 de ore și sunt cercetați pentru contrabandă calificată. Acțiunile polițiștilor au vizat documentarea activităților infracționale ale unor persoane bănuite de trafic de țigarete care provin din contrabandă, precum și identificarea bunurilor.

 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant și a unei percheziții domiciliare, polițiștii au indisponibilizat peste 19.000 de pachete de țigarete care nu aveau aplicate timbre sau banderole fiscale românești, susceptibile a proveni din contrabandă.

Astfel, peste 14.000 de pachete de țigarete au fost descoperite de polițiști într-o autoutilitară cu care ar fi fost transportate de către un tânăr de 26 de ani, din Suceava, până în curtea unui imobil din orașul Beclean, iar celelalte au fost descoperite în urma unei perchezitii, efectuată la domiciliul a doi soți de 45 și 47 de ani, din Beclean. Totodată, polițiștii au indisponibilizat și autoutilitara în care au fost descoperite țigaretele.

Prejudiciul cauzat bugetului statului cu ocazia activității infracționale a fost estimat ca fiind de 318.000 de lei.

După audieri, cele trei persoane bănuite de contrabandă calificată au fost reținute pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, 25 iulie 2020, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura controlului judiciar pentru 30 de zile față de acestea.

La acțiuni au participat criminaliști și politiști din cadrul Poliției Orașului Beclean.

 

ImagineImagine

Imagine

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentIndemnizaţie de şomaj de 250 de lei lunar pentru absolvenţii promoției 2020, pe o perioadă de 6 luni
Articolul următorBilant coronavirus ROMÂNIA, 26 iulie. 1120 de cazuri noi în ultimele 24 de ore și 22 de decese