Produsele proaspete sunt mai gustoase și mai sănătoase decât cele congelate, o știm cu toții. Uneori, însă, din lipsă de timp sau din comoditate, alegem produse congelate. Iată ce efecte are consumul lor frecvent.

 

Cu siguranță că ai prefera mereu să cumperi variantă proaspătă, dar dacă nu ai timp deloc și alegi alimentele congelate? 
 
Atunci când nu ai mult timp la dispoziție și vrei să prepari o masă gustoasă și rapidă nimic nu este mai util decât alimentele congelate. Le poți așeza ordonat în congelator, pot fi utilizate timp de mai multe luni și se prepară foarte ușor. Dacă îți faci provizii din timp poți face economii serioase, mai ales dacă le găsești la ofertă specială, relatează eva.ro.
 
De asemenea, vei minimiza cantitatea de alimente irosite pentru că poți congela și ceea ce ți-a rămas după o masă delicioasă. Dar oare sunt o alegere utilă pentru un meniu sănătos? În afară de aspectele practice legate de depozitare, comoditate și perioada lungă de valabilitate variantele congelate pot avea și alte avantaje.

Cât de sănătoase sunt alimentele congelate?

Simpla operațiune de congelare a unor alimente nu le face sănătoase sau nocive. Efectul depinde în primul rând de calitățile alimentului în momentul congelării. În timp ce fructele sau legumele congelate sunt utile în cadrul unui meniu echilibrat, gustările, aperitivele sau feliile de pizza congelate nu te vor ajuta deloc să previi problemele de sănătate și ți-ar putea pune în pericol silueta. 
 
Ca regulă generală, dacă alimentele respective aveau proprietăți benefice în momentul în care au fost congelate vor fi în continuare utile și după aceea.

Congelarea afectează calitățile alimentelor?

Congelarea nu afectează totalul de calorii, conținutul de fibre sau de minerale al alimentelor. 
 
Cu toate acestea, poate diminua anumite vitamine cum sunt acidul folic și vitamina C. În general, majoritatea beneficiilor unui aliment vor fi păstrate și după ce este congelat.

De asemenea, congelarea nu modifică cantitatea de grăsimi, proteine, carbohidrați sau zahăr. Poți observa mai mult lichid, care va apărea atunci când decongelezi alimentele, dar asta nu înseamnă că vei pierde vitaminele din cauza acelui lichid suplimentar.

Au alimentele congelate aceeași greutate ca și cele proaspete?

Un recipient etanș cu același aliment congelat sau proaspăt ar trebui să aibă aceeași greutate înainte și după congelare. Dacă se scurge foarte mult lichid în urma decongelării este posibil ca alimentele să cântărească un pic mai puțin, dar nu va fi o diferență foarte mare. Prin decongelare nu se elimină principii nutritive, ci doar apă, astfel încât porția de mâncare va avea același număr de calorii, chiar dacă ai putea avea impresia că este mai puțin.

Cum să alegi alimente congelate sănătoase

Atunci când cumperi alimente congelate de la supermarket evită-le pe cele care conțin mult zahăr sau sodiu, precum și pe cele care au sosuri sau glazuri. 

Este destul de simplu să alegi legumele și fructele congelate, dar lucrurile pot deveni mai complicate dacă vrei să alegi gustări sau feluri de mâncare pentru mesele principale.

Aplică de fiecare dată următoarele sfaturi:

1. Alege legumele simple

Dacă optezi pentru o pungă de legume simple le vei putea pregăti rapid chiar și la microunde, spre deosebire de cele care au diferite sosuri. În plus, caloriile din acele sosuri pot adăuga centimetri în plus, favorizând obezitatea. Dacă nu îți plac deloc legumele fără sos, citește cu atenție etichetele și selectează produsele care au un conținut redus de sodiu și grăsimi. Nu uita să ții cont și de mărimea porției când evaluezi produsul în cauză.
 
2. Evită fructele congelate cu sirop

Pentru a evita caloriile suplimentare este indicat să alegi fructele congelate simple, fără zahăr adăugat sau diferite siropuri. Fii atent și la caloriile smoothie-urilor congelate din fructe pentru că adesea conțin mai mult zahăr decât necesarul zilnic.
 
3. Sandvișuri, pizza, chifle, burrito

Alegerea unor produse congelate utile poate deveni asemănătoare cu munca de detectiv. De obicei gustările sau sandvișurile congelate nu sunt sănătoase pentru că au o cantitate prea ridicată de grăsimi saturate, sodiu, zahăr și calorii. 
Specialiștii îți recomandă să le consumi cât mai rar și să compari etichetele pentru a identifica un produs care să îți aducă și beneficii nutritive nu doar centimetri în plus. O altă variantă este să vizitezi un magazin naturist unde ai putea găsi niște gustări gata preparate și congelate cu un conținut important de vitamine și minerale.
 
4. Carnea, peștele, fructele de mare

Cel mai bine este să alegi carnea congelată simplă, fără alte ingrediente. Evită crochetele de pește sau șnițelele de pui. Chiar dacă vrei să prepari exact același lucru este indicat să folosești pesmet acasă în loc să consumi un aliment cu mult sodiu și grăsimi adăugate. Alege pieptul de pui congelat, fără piele, mușchiul de vită sau de porc, creveții sau peștele file.

Articolul precedentAudieri BOMBĂ: frații Tate dau explicații separat. Procurorii caută NOI DOVEZI incriminatoare în cazul milionarilor britanici
Articolul următorPastilele de întinerit ar putea apărea în farmacii. O nouă dispută legată de „sănătatea” rezervată celor bogați