La data de 30.11.2020, în jurul orei 22.00, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama, în timp ce se aflau în executarea unei acțiuni pe linie rutieră, pe raza com. Moldovița, sat. Rașca, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism se deplasa pe D.J. 176, direcția de mers Moldovița – Argel, condus de un bărbat în vârstă de 54 ani, din com. Moldovița.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, fiind incoerent în gesturi și limbaj, i s-a solicitat să se supună unei testări cu aparatul etilotest. În urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care persoana în cauză a fost transportată la Spitalul mun. Câmpulung Moldovenesc, în vederea recoltării a două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Tot la 30.11.2020, ora 22:30 patrula din cadrul la Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti, în timp ce acţiona pe linia combaterii conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice pe D.J. 208 A din satul Știrbăț, comuna Udeşti, a procedat la oprirea în trafic a unui autoturism circula pe direcţia dinspre municipiul Suceava spre orașul Liteni.

După ce poliţiștii şi-au declinat identitatea şi calitatea au solicitat conducătorului autoturismului să prezinte actele sale şi ale autoturismului condus, ocazie cu care au stabilit că este un bărbat de 29 ani, domiciliat în satul Roșcani, oraș Liteni.

Întrucât emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Sf. Ioan cel Nou Suceava – Unitatea Primiri Urgenţe, unde, i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

           În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentO depășire neregulamentară i-a adus unui tânăr dosar penal
Articolul următorBilanț coronavirus 2 decembrie. Datele oficiale actualizate: 4.916 cazuri noi, 135 de decese. RECORD pe secțiile de Terapie Intensivă