Afacere cu alcool și țigări de contrabandă oprită de polițiști, după o percheziție în Frătăuții Noi.
Având în vederea cercetările făcute de către polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, la 04 iulie a fost constituit dosar penal privind comiterea infracțiunii de contrabandă, constând în aceea că doi soți de 51 și respectiv 46 ani din Frătăuții Noi, depozitează și comercializează direct de la domiciliu, țigarete de contrabandă.
În urma probatoriului administrat, duminică, în jurul orelor 06.00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, cu sprijinul unei grupe din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale – IPJ Suceava, au dispus punere în aplicare a unui mandat de perchezitie domiciliară, ocazie cu care, la imobilul percheziționat, au identificate 3.120 țigarete de contrabandă de diferite mărci dar și cinci litri alcool ambalat în sticle de plastic neetichetate ce urmează a fi expertizate.
Valoarea aproximativă a prejudiciului produs bugetului de stat este de 2.500 lei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „contrabandă”.