Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina în cooperare cu lucrători ai Poliției Orașului Vicovu de Sus, au depistat și reținut patru cetățeni din Bangladesh care nu-și justificau prezența în zona de frontieră.

Pe 13 august, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune în cooperare cu Poliția Orașului Vicovu de Sus, pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 17.10, polițiștii au observat patru persoane de origine afro-asiatică, care se deplasau pe jos, pe raza comunei Brodina.

Polițiștii de frontieră împreună cu lucrători ai Poliției Orașului Vicovu de Sus i-au interceptat și reținut pe cetăţenii străini, iar deoarece nu-și justificau prezența în zonă de frontieră au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, în vederea continuării cercetărilor.

Din verificărilor preliminare s-a stabilit că cei patru bărbați sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca în continuare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Articolul precedentMaterial lemnos în valoare de 104.000 lei confiscat de polițiști
Articolul următor1.328 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul COVID – 19, 50 de decese în ultimele 24 de ore