Vineri, 14 ianuarie 2022, ministrul Finanțelor, Adrian CÂCIU, a avut o întâlnire de lucru cu ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian CHESNOIU, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În cadrul discuțiilor au fost analizate soluții pentru diminuarea impactului prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru producătorii agricoli și cei din industria alimentară, sunt avute în vedere compensarea bonusului de cogenerare și a costului pentru certificatele verzi, dar și un pachet de sprijin pentru facturile la gaze naturale.

Un alt subiect discutat l-a constituit prelungirea taxării inverse la cereale, care expiră în luna iunie 2022, având în vedere efectele pozitive produse de această măsură, respectiv reducerea evaziunii fiscale și eliminarea treptată din piață a firmelor fantomă create pentru a eluda plata TVA.

Finanțarea programelor în domeniul agriculturii și industriei alimentare românești au fost discutate în cadrul întâlnirii. Prin aceste programe se propune acordarea de garanții și măsuri de creditare pentru:

  • capital de lucru;
  • refinanțarea creditelor pentru capitalizarea agricultorilor;
  • retehnologizarea/automatizarea industriei alimentare;
  • cofinanțarea programelor de asigurare a independenței energetice a fermei;
  • operaționalizarea și funcționarea Casei Române de Comerț Agroalimentar Unirea pentru a răspunde nevoilor din domeniul agroalimentar.

”Sprijinirea industriei agro-alimentare trebuie să devină o prioritate, pentru a crește competitivitatea și performanța într-un domeniu extrem de important pentru România. Numai prin programe realiste, cu ținte clare, vom putea reduce importurile și, în același timp, să creștem într-un ritm accelerat oferta, cu un impact pozitiv asupra deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare. Agricultorii români trebuie stimulați să producă bunuri cu valoare adăugată mai mare, de aceea, pentru Ministerul Finanțelor, agricultura este o prioritate în strategia de finanțare pentru acest an, fie că vorbim de bani publici sau de fonduri europene” , a subliniat ministrul Finanțelor, Adrian CÂCIU.

Adrian CHESNOIU a afirmat, în cadrul întâlnirii că ”Prin măsurile pe care le demarăm, ne dorim să sprijinim agricultura și industria alimentară și să creștem ponderea acesteia în Produsul Intern Brut. Identificăm cele mai bune soluții pentru sprijinirea producătorilor agricoli și unităților din industria alimentară, în contextul creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Vom propune în Executiv un pachet coerent de măsuri, care să fie aplicat rapid și eficient. Pe termen mediu și lung, trebuie să avem în vedere ca producția vegetală să fie integrată în zona de procesare, astfel încât să obținem cât mai multe produse finite, alimente de care piața românească are nevoie. Sunt un susținător al integrării gospodăriei țărănești în lanțul comercial, astfel încât produsele noastre autentice să ajungă la cât mai mulți consumatori”.

Ministrul Agriculturii a salutat inițiativa Ministerului Finanțelor de a constitui grupul de lucru ”e-transport”, prin care transporturile de bunuri de pe teritoriul României vor fi monitorizate printr-un nou sistem electronic național, măsură cu impact în reducerea evaziunii fiscale pentru domeniul legume-fructe.

La finalul întâlnirii, cei doi oficiali au agreat ca în cel mai scurt timp să demareze un program de colaborare interinstituțională, între Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Administrației și Internelor (IGPR), Autoritatea Națională a Vămilor, Autoritatea Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, care să genereze acțiuni de control încrucișat pentru verificarea respectării legislației în domeniul comerțului cu legume-fructe și produse agroalimentare.

Articolul precedentBilanț coronavirus 17 ianuarie: 8.118 cazuri noi și 17 decese
Articolul următorFișele de intervenție privind instalarea tinerilor fermieri, înființarea grupurilor de producători și investițiile în domeniul agricol, discutate în videoconferință la MADR