Opt incendii de vegetație uscată au avut loc pe teritoriul județului Suceava în cursul zilei de luni.

Incendiile au afectat aproximativ 80 de hectare de teren, 20 de ari de plantații de molid, resturi de exploatare forestieră și altele. Cele mai mari suprafețe arse s-au înregistrat în satul Ruși, comuna Forăști, unde a ars vegetația uscată de pe o suprafață de 50 de hectare, cu flăcări care, alimentate de vântul puternic, au pus în pericol 12 locuințe.

„Doar intervenția susținută a pompierilor militari și a voluntarilor, a oprit ca aceste gospodării să fie pur și simplu pârjolite”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

Imagine

A doua intervenție majoră a avut loc în comuna Ipotești, unde a ars vegetația uscată de pe aproximativ zece hectare, și unde au fost puse în pericol un depozit de cauciucuri, un depozit de biciclete și un hangar de avioane.

„Aceste misiuni au necesitat o concentrare mare de forțe și mijloace, atât din partea pompierilor militari, cât și a Serviciilor voluntare pentru situații de urgență, a lucrătorilor Direcției Silvice și a altor instituții, pentru a putea limita propagarea focului. Aceasta, uneori în condiții extreme, pe terenuri accidentate și greu accesibile și pe fondul lipsei resurselor de apă. Situații care au solicitat la maxim capacitatea de intervenție și de coordonare a acesteia, astfel încât fenomenul să nu fie scăpat de sub control, fiind puse în pericol, pe lângă gospodării, și fonduri forestiere”, a precizat Alin Găleată.

Recomandările pompierilor pentru evitarea incendiilor de vegetație uscată:

– nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;

– nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);

– interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;

– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei;

– asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;

– educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

Articolul precedentCinci persoane amendate în județul Suceava pentru că nu au respectat măsura autoizolării
Articolul următorAnchetă epidemiologică la Bosanci după ce un bărbat a fost depistat cu coronavirus