Un bărbat de 65 de ani a fost găsit decedat într-o clădire dezafectată din apropiere de Iulius Mall Suceava.

Vineri seară, Secţia de Poliţia Burdujeni a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că găsit o persoană decedată într-o clădire dezafectată din municipiul Suceava.

Polițiștii au stabilit că cel care a sunat la 112 s-a deplasat întâmplător la clădirea dezafectată, din apropierea Iulius Mall Suceava, iar la etajul înâi a identificat cadavrul unui bărbat. Oamenii legii au stabilit că bărbatul decedat avea 65 de ani și era din comuna Șcheia.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că acesta era om al străzii, iar conform unor înscrisuri medicale el a fost externat recent din cadrul Spitalului Judeţean Suceava – Secţia de Neuropsihiatrie, fiind diagnosticat cu mai multe afecțiuni.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs decesul bărbatului.

Articolul precedentVama. Un șofer a pus la pământ un stâlp de electricitate și a distrus gardul unei locuințe FOTO
Articolul următorUn bărbat din Preutești este căutat de polițiști după ce a fost dat dispărut de familie