La 13.04.2021, în jurul orei 09.50, un bărbat de 37 de ani, din comuna Poieni Solca, se deplasa cu autoturismul pe DN2H din direcția Rădăuți-Milișăuți.

Din spate, în aceeași direcție se deplasa autoturismul condus de un bărbat de 31 de ani, din mun. Suceava, urmat de autoturismul condus de o tânără de 25 de ani, din comuna Marginea. Când a ajuns la o trecere pentru pietoni, primul autoturism a oprit pentru a acorda prioritate unor pietoni angajați in traversare la fel procedând și al doilea autoturism. Conducătoarea auto de 25 de ani nu a păstrat o distanța regulamentara față de autoturismul din fața sa, intrând în coliziune frontală cu acesta, care a fost proiectat în primul autoturism. Conducătoarea auto de 25 de ani avea ca pasageră pe locul din dreapta față pe o altă femeie care în urma impactului a suferit leziuni ușoare.

Conducătorii auto au  fost  testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat și mostre biologice de sânge. 

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentAgresor reținut și încarcerat de polițiști
Articolul următorA intrat cu mașina într-un buldo-escavator! Șoferița a ajuns la spital