In urma apariției in spatiul public a unor fotografii care prezentau un autoturism care transporta pe barele metalice situate pe părțile laterale ale caroseriei 4 minori, politistii s-au autosesizat si au efectuat verificari in regim de urgență stabilind ca masina a fost condusa pe raza comunei Zvoriștea de către o femeie de 20 de ani din localitate. Aceasta a preluat-o pe sora sa de la școală si pe alți trei colegi, la plecarea de pe loc pe barele metalice exterioare pozitionandu-se alti 4 minori.

Femeia a rulat în acest fel câțiva zeci de metri ulterior oprind vehiculul si solicitându-le celor 4 minori sa coboare. A fost audiată femeia care a condus masina dar si părinții minorilor implicați. Părinții copiilor au fost avertizați si instruiti cu privire la pericolele generate de acest tip de comportament iar șoferița de 20 de ani a fost sancționată contravențional cu amenda in valoare de 1160 lei pentru încălcarea legislatiei rutiere, respectiv pentru transportul persoanelor in afara caroseriei, art. 148 din OUG 195/2002 republicata.

Totodată se continuă verificările și cu privire la alte aspecte privind punerea în pericol a vieții sau sănătății minorilor respectivi, urmand a fi atrasa răspunderea contravențională sau penala in functie de rezultatele cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentCulisele statului paralel | Portul Constanța, interese ascunse și afaceri păguboase VIDEO
Articolul următorAccident rutier cu 5 victime în județul Suceava. Sunt implicați și doi minori