O școală și trei grădinițe din mediul rural, desființate de conducerea IȘJ Suceava

Șefa IȘJ Suceava, Gabriela Mihai (PSD), a anunțat că a decis să desființeze o școală și trei grădinițe din localități din mediul rural.

Școala gimnazială şi cele trei grădiniţe nu se vor mai regăsi în reţeaua de învăţământ în anul şcolar 2019-2020, din cauza numărului scăzut de elevi şi preşcolari, susține inspectorul general al IŞJ Suceava, Gabriela Mihai.

Inspectorul şcolar general a precizat că este vorba despre Şcoala Gimnazială Botuş şi Grădiniţa cu Program Normal din comuna Fundu Moldovei, precum şi Grădiniţa cu Program Normal nr. 3 Preuteşti şi Grădiniţa cu Program Normal din Petia, comuna Buneşti, care nu au mai avut efectivele necesare pentru continua funcţionarea. Inspectorul general al IŞJ Suceava a spus că au fost găsite soluţii pentru ca toţi elevii şi preşcolarii provenind de la cele patru unităţi de învăţământ să fie arondaţi altora situate în apropierea localităţilor de domiciliu ale copiilor.

Potrivit IŞJ Suceava, în anul şcolar 2018-2019, în reţeaua şcolară a judeţului au funcţionat 739 de unităţi şcolare, dintre care 171 în mediul urban şi 568 în mediul rural, 213 fiind cu personalitate juridică, iar 526 structuri arondate acestora.

Articolul precedentUn șofer beat a ajuns cu mașina într-un șanț
Articolul următorSprijin complet pentru promovarea în Liga a II-a, promis antrenorului Petre Grigoraș