Lăsată nesupravegheată, o fetiță de doar doi ani și trei luni din Rădăuți s-a opărit cu apă clocotită. Duminica seară, mama minorei a pus să fiarbă pe aragaz o oală cu apă. Fiica ei se juca prin casă și la un moment dat a încercat să agațe un prosop de mânerul aragazului. Mașina de gatit, nefiind poziționată stabil, s-a mișcat, iar oala s-a înclinat, vărsându-se din aceasta apă fierbinte pe piciorul copilei. La fața locului a ajuns un echipaj medical care a preluat minora, transportând-o la Spitalul Municipal Rădăuți. La unitatea medicală fetița a fost diagnosticată cu „arsură gradul II membru inferior drept”, ulterior fiind transferată la Spitalul Județean Suceava. Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii ,,vătămare corporală din culpă”.

Articolul precedentȘeful ISU Suceava, Ion Burlui, se pensionează săptămâna viitoare. Președintele Iohannis a semnat deja decretul de trecere în rezervă
Articolul următorScandal imens după apariția unei poze în care fiica ministrului Educației face gesturi obscene, iar mesajul sugerează că ar ști subiectele la Bac