O femeie de 44 de ani, din municipiul Suceava, a ajuns la Spitalul Județean Suceava după ce a căzut de la balconul casei.

Incidentul s-a petrecut pe când femeia se afla în vacanță la locuința părinților săi în satul Petia, comuna Bunești. Joi dimineață, aceasta a urcat împreuna cu mama sa, în balconul locuinței pentru a servi o cafea.

Din cauza faptului că podeaua balconului era din material lemnos aflat în stare de putrezire, s-a rupt sub greutatea acesteia, astfel femeia a căzut pe pământ, în fața casei, de la o înălțime de circa doi metri.

În urma căzăturii, victima a suferit leziuni corporale ce au necesitat intervenția unui echipaj S.A.J. în vederea transportării la Spitalul Municipal Fălticeni pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Ulterior, femeia a fost transferată la UPU Suceava.

Articolul precedentTragedie. Doi soți și-au pierdut viața după ce un șofer a pătruns cu mașina pe contrasens VIDEO
Articolul următorDSP avertizează asupra riscului unor proceduri de înfrumuseţare practicate de o clinică