O femeie de 79 de ani, din municipiul Suceava, a fost găsită moartă într-o fântână. Descoperirea macabră a fost făcută de către ginerele acesteia.

Bătrana locuia împreună cu fiica ei și familia acesteia. Luni dimineață, fiica acesteia, fiind la serviciu, a sunat-o în repetate rânduri pe mama ei și, vâzând că aceasta nu răspunde, l-a rugat pe soțul ei să o caute pe bătrână în camera sa.

Bărbatul nu a găsit-o pe femeie în cameră și a continuat să o caute, iar ulterior a observat că fântana vecinilor avea capacul deschis. Acesta s-a uitat în fântână și a văzut-o pe soacra lui, decedată.

Bărbatul a sunat la 112. Polițiștii criminaliști au stabilit că bătrâna nu prezenta urme vizibile de violență pe corp. Potrivit rudelor aceasta suferea de boli psihice.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

 

Articolul precedentCampanie de informare privind colectarea selectivă în municipiul Suceava
Articolul următorPatinoarul Areni se redeschide de Ziua Bucovinei