”Nu toți eroii poartă pelerine!
Iar ei sunt eroii noștri! ISU Bucovina Suceava!
Și un amărât de câine care părea că ne-așteaptă acolo cuminte și resemnat!
Să-l salvăm!”, este mesajul postat pe Facebook de Asociația Casa lui Patrocle.
 

Ieri, pompierii militari suceveni au mai salvat un suflet, un suflet nevinovat care fie a alunecat fie a fost aruncat pe malul apei. Dar pentru asta există salvatori, fie că  sunt membri ai asociațiilor de salvare , fie medici veterinari, fie pompieri, fie doar trecători cărora le pasă.

 
”Nu știm cum a ajuns el în Apa Sucevei, nici cât timp a stat în apă. Cert este că mult n-o mai ducea, deja se clătina când am ajuns acolo, stors de puteri și de vlagă! Doi oameni au dat de el și ne-au anunțat imediat, Maria Crainiciuc și Iulian Duțuc! Le mulțumim de zeci de ori!
O fi alunecat singur, sau a fost un gest intenționat și iresponsabil al cuiva – sunt doar ipoteze. Pompierii au acționat iar ca-n filme, și doar în câteva minute cățelul era deja în brațele noastre! Este bine, internat la Scooby Vet. Stabilizat, perfuzat, uscat, încălzit, hranit, și cu buletin de Patrocle!
Și-a mai trecut o zi!
Iar împreună am mai salvat o inimă!”, au scris reprezentanții asociației pe rețeaua de socializare.
Imagine
Imagine
Imagine

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentKlaus Iohannis s-a vaccinat anti-coronavirus
Articolul următorROMÂNIA ÎN REALITATE: invitat ADRIAN CUCULIS, avocat