Jucătorul norvegian Casper Ruud, numărul patru mondial, va juca finala turneului de la Roland Garros pentru al doilea an la rând, după ce l-a învins pe germanul Alexander Zverev, fost numărul doi ATP, cu 6-3, 6-4, 6-0, vineri, în a doua semifinală a competiţiei de Grand Slam.

Ruud, învins anul trecut de Rafael Nadal în ultimul act de la Paris, îl va înfrunta în finala de duminică pe sârbul Novak Djokovic.

 Scandinavul a mai jucat o finală de Grand Slam anul trecut, la US Open, când a pierdut în faţa lui Carlos Alcaraz.

Sârbul Novak Djokovic s-a calificat vineri în finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după o victorie în patru seturi în faţa spaniolului Carlos Alcaraz6-3, 5-7, 6-1, 6-1.

Novak Djokovic, fost lider mondial, acum locul 3 ATP, s-a impus după trei ore şi 14 minute în duelul cu actualul număr 1 ATP care, după două seturi echilibrate, de un nivel foarte înalt, a acuzat crampe musculare.

Djokovic, care are 36 de ani, a fost la a 12-a lui semifinală la Roland Garros, turneu pe care l-a câştigat de două ori, în 2016 şi 2021, vizează un nou succes pe zgura pariziană, pentru a obţine al 23-lea său titlu de Grand Slam, performanţă pe care niciun alt jucător din circuitul profesionist masculin nu a mai reuşit-o până acum.

Carlos Alcaraz, care are 20 de ani, a fost la prima lui semifinală de la Roland Garros.

Sursă: DIGISPORT

Articolul precedentInformare meteo de vreme rea: Cod portocaliu de ploi torențiale și cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. HARTA
Articolul următorAlimentele nerecomandate după 44 de ani – Avertismentul unui renumit medic român