Incepând de astăzi au intrat în vigoare modificări importante in traficul rutier din municipiul Suceava. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Lucian Harșovschi.

Astfel, virajul la stânga de pe bulevardul 1 Mai(dinspre primărie) spre strada Mărășești este interzis, accesul făcându-se pe următoarea stradă(care a devenit cu sens unic), respectiv strada Mihai Viteazu(prin fața Policlinicii) continuând spre stânga prin spatele parcului Vladimir Florea, până spre strada Mărășești. Trecerea de pietoni din zona „Policlinicii”, de pe strada Mihai Viteazu, a fost mutată la jumătatea străzii iar în zona fostei treceri anulate s-au motat garduri. „Pietonii vor fi nevoiți să traverseze, așa cum este normal, strada Mărășești pe trecerea semnalizată și marcată corespunzător, nemaiputând traversa prin zona “Studențeasca” așa cum făceau până acum.Invit tot participanții la trafic să fie atenți și să respecte noile semne de circulație”, a precizat viceprimarul.

Totodată, pentru a facilita accesul pe strada Mărășești celor care vin dinspre strada Mihai Viteazu, strada 6 Noiembrie(porțiunea cuprinsă între cele două enumerate mai sus) are sensul schimbat, noua direcție fiind dinspre fostul Consulat al Ucrainei spre strada Mărășești.

Articolul precedentUn agent de poliție sucevean a fost trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite, fals intelectual și uz de fals
Articolul următorCSU Suceava l-a transferat pe grecul Nikolas Siamatas