Ministrului Educației, Valentin Popa, nu-i e teamă de remaniere

Ministrul Educației, Valentin Popa, este mulțumit de activitatea de până acum. El spune că și-a făcut „bine treaba” și că nu îi este teamă de remaniere.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a declarat că este mulţumit de activitatea pe care a desfăşurat-o la minister. Popa consideră consideră că până acum şi-a făcut „bine treaba” și că nu îi este teamă de remaniere.

„Eu aş spune că sunt mulţumit. Am făcut un raport de activitate amplu, l-am prezentat doamnei prim-ministru şi intenţionez să îl prezint şi public pe site-ul ministerului şi veţi vedea acolo toate realizările”, a spus ministrul, prezent la deschiderea anului universitar la UPB, citat de Agerpres.

Valentin Popa a fost întrebat dacă îi este teamă că se va afla pe lista miniştrilor remaniaţi. „De ce să îmi fie teamă? Atât timp cât doamna prim-ministru va avea nevoie de mine, mă va ţine în Guvern. Când va considera că nu îmi fac treaba, mă va remania. În momentul de faţă consider că mi-am făcut bine treaba”, a spus Popa.

El a făcut referire şi la eroarea apărută în manualul de Geografie de clasa a VI-a.

„Într-adevăr, manualul de Geografie a fost ca un duş rece pentru autori, pentru evaluatori şi chiar şi pentru editură, dar avem de-a face şi cu o premieră. Este pentru prima oară când cineva plăteşte pentru greşeli. (…) Sunt sigur că de acum Ministerul Educaţiei Naţionale va avea o clauză contractuală în acest sens indiferent de editura care va furniza manualele. Acest duş rece a fost bun pentru autori, pentru evaluatori şi pentru editură”, a mai arătat Valentin Popa.

Scandalurile în care a fost implicat Valentin Popa

Rector suspendat al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Valentin Popa a devenit ministru cu susținerea PSD Suceava. De la numirea din ianuarie 2018, numele lui a fost implicat în mai multe scandaluri care au vizat probleme de exprimare în limba română, politizarea finanțării universităților, girarea unei strategii de reeducare a părinților, greșelile din manualele unice. Cel mai recent episod a fost săptămâna trecută, când mașina în care se afla nu a oprit la semnalele unui polițist rutier.

Articolul precedentTragedie. Un tânăr de 17 ani și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă FOTO
Articolul următorȘeful IPJ Suceava, amendat cu 5.000 de lei de un subaltern