Cinci urşi bruni de pe raza unor fonduri cinegetice din judeţele Argeş, Mureş şi Suceava vor fi împuşcaţi, în urma ordinului ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Actele normative au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial.

Animalele provin de pe raza fondurilor cinegetice nr. 20 Stoeneşti, judeţul Argeş/  nr. 11 Teşna, judeţul Suceava/ nr. 20 Valea Putnei, judeţul Suceava/ nr. 13 Hărţău, judeţul Mureş şi nr. 25 Săcal/ Mureş.

Potrivit ordinelor de ministru recoltarea urşilor se face prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Derogarea se stabileşte pentru 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, se arată în fiecare dintre cele cinci acte normative semnate de secretarul de stat Robert-Eugen Szep.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat în comisiile Senatului că, în ultimii cinci ani, au fost peste 4.000 de intervenţii ale jandarmilor, iar numărul situaţiilor critice sesizate în ceea ce privește urşii a crescut de 10 ori.

Articolul precedentVremea se schimbă DRASTIC: Temperaturile scad până la 5 grade Celsius. Noi avertizări din partea meteorologilor
Articolul următorPeste 3.000 articole electronice fără acte, descoperite în camionul unui sucevean