La data de 22.11.2021, ora 11:00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Halei din municipiul Fălticeni, în dreptul unui imobil, un localnic de 60 de ani a accidentat o localnică și pe fiul acesteia, care se deplasau pe partea dreaptă a străzii.

Din impact a rezultat rănirea celor doi pietoni, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii participanți la trafic au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, bărbatului de 60 de ani i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentPeste 3 ani de închisoare pentru un hoț de lemne
Articolul următorPeste 450 de percheziții la nivel național! Sunt vizate grupări de criminalitate organizată!