O locuință a fost distrusă de un incendiu din cauza unui jar căzut din sobă. Incendiul a avut loc pe raza orașului Liteni, marți după-amiază.

La fața locului au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea și lichidarea incendiului pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciului Volutar pentru Situații de Urgență Liteni.

Potrivit lui Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau acoperișul casei și bunuri din interior, cu pericol de propagare la clădirile învecinate.

Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore și au ars acoperișul casei, construit din lemn și acoperit cu țiglă, pe o suprafața de aproximativ 50 mp, și bunuri din interiorul locuinței. S-au degradat pereții portanți.

Incendiul a izbucnit din interiorul bucătăriei, iar cauza probabilă a fost jar căzut din sitemul de încălzire.

Articolul precedentȘedință festivă a Colegiului Prefectural și expoziție de fotografii dedicată Centenarului Marii Uniri, în Gara Burdujeni FOTO
Articolul următorDoi bărbați au fost internați la spital după ce s-au ars accidental cu acid sulfuric