Locomotiva unui tren a luat foc în apropierea gării din Dolhasca. Incendiul a avut loc în noaptea de luni spre marți. La fața locului au intervenit militarii Punctului de Lucru Dolhasca  și ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni cu două autospeciale cu apă și spumă  și o ambulanță SMURD B2. La sosirea  echipajelor, ardeau mocnit elemente  combustibile din compartimentul motor, cu pericol de propagare la întreaga locomotivă. „Incendiul a fost lichidat cu ajutorul a opt stingătoare din dotarea unei autospeciale  și din dotarea locomotivei. A ars izolația cablurilor electrice din compartimentul motor”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava. Incendiul a pornit de la un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Articolul precedentȘocant. O adolescentă de 15 ani a fost găsită spânzurată într-o anexă
Articolul următorUn TIR s-a răsturnat pe DN 17, în Pasul Mestecaniș. Autotrenul a luat foc FOTO