Un irakian suspect a fost ridicat de polițiștii locali suceveni de pe o stradă din municipiul Suceava.

Miercuri dimineață, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției Locale Suceava, aflându-se în serviciul de patrulare cu o mașină  din dotare, pe strada Nicolae Iorga, din cartierul Burdujeni, a depistat un cetățean de origine irakiană, care la vederea polițiștilor a devenit agitat. Polițiștii locali l-au oprit pe bărbat și i-au cerut să se legitimeze.  “Persoana respectivă comunica doar în limba kurdă, astfel încât nu s-a putut dialoga cu aceasta. Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Locale Suceava unde s-a efectuat control corporal amănunțit asupra persoanei și a bunurilor găsite asupra sa, după care a fost predat polițiștilor de la Biroul de Emigrări, din cadrul I.P.J.Suceava, care vor stabili identitatea și motivul prezenței acestuia pe raza  municipiului Suceava”, a precizat Ovidiu Doroftei, șeful Poliției Locale Suceava.

Articolul precedentA fost reparată magistrala de gaz Suceava-Rădăuți
Articolul următorDouă persoane au fost grav rănite după ce un tânăr s-a urcat fără permis la volan VIDEO