Primarul Ion Lungu face în continuare demersuri pentru ridicarea carantinei din municipiul Suceava. Edilul spune în orașul nostru numărul cazurilor de COVID 19 a scăzut considerabil.

❗Facem tot ce putem pentru ridicarea carantinei❗

❗Facem tot ce putem pentru ridicarea carantinei❗

Publicată de Ion Lungu pe Duminică, 10 mai 2020

 

Potrivit acestuia, în data de 8 mai în Suceava 284 de bolnavi de COVID-19, ceea ce înseamnă 2,22 de persoane infectate la mia de locuitori, un indicator foarte important și aflat în scădere. Pe 5 mai erau 3,14 persoane bolnave de coronavirus la mia de locuitori, adică erau 402 de cazuri active.

„Am putea spune că această situaţie este bunişoară şi ne-ar putea ajuta în demersurile noastre de ridicare a carantinei şi a măsurilor speciale. Vreau să îi asigur pe suceveni că tot ceea ce depinde de mine. În această perioadă am stat în contact cu Guvernul României și am adus la cunoştință justificări, argumente, le-am transmis şi aceste tabele şi sper ca pe data de 15 mai să avem şi noi parte de măsuri de relaxare”, a declarat luni dimineață Ion Lungu.

Edilul a subliniat că Suceava este astăzi un oraș normal, cu câteva cazuri de COVID-19, și nu trebuie condamnat la carantină de formatori de opinie care apar pe la televiziunile centrale și afirmă că măsura carantinării trebuie păstrată pentru Suceava.

„Eu le spun că Suceava este un oraş normal. Este un oraş cu oameni normali, cu o majoritate covârşitoare de oameni sănătoşi, cu câţiva oameni bolnavi, la fel cum se întâmplă în toată România. La Suceava astăzi suntem pe un plafon de stabilitate, la fel cum se întâmplă în multe oraşe din România. De aceea eu sper ca pe data de 15 mai să anuleze Guvernul această stare de carantină de la Suceava”, a precizat Lungu.

Primarul Sucevei a apreciat propunerea ministrului de Interne – Marcel Vela ca la nivel de județ Comitetele Județene pentru Situații de Urgență să poată propune ridicarea carantinei. Edilul explică însă sucevenilor că epidemia nu a trecut și că trebuie în continuare să ia zi de zi măsuri speciale pentru a nu se infecta și pentru ca noul coronavirus să nu se răspândească iar în oraș.

„Vreau să spun că azi avem o şedinţă în acest sens şi îi asigur pe suceveni că voi ridica această problemă, pentru a propune Guvernului, prin Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, să ridice carantina la Suceava. De asemenea, epidemia nu a trecut. Mulţi spun că nu am atins vârful. De aceea vă rog în continuare să respectaţi întocmai regulile pentru limitarea răspândirii acestui virus, cele de igienă personală, de izolare, de autoizolare la domiciliu, de carantină dacă este cazul, de distanţare socială, în mijloacele de transport, în spaţiile comerciale. Noi vom veni cu precizări în perioada următoare. Eu sper ca pe 15 mai şi sucevenii să aibă o veste bună în ceea ce priveşte ridicarea măsurilor speciale şi a carantinei în orașul nostru”, a declarat edilul.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentIncendiu la o gospodărie din comuna Moldovița. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Articolul următorÎn ultimele 24 de ore au fost 59 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în județul Suceava